Când vor crește pensiile și salariile? Tanczos Barna: Obiectivul meu este plata lor în noiembrie 2024, fără riscuri
Promisiuni mari, riscuri ascunse – când cresc pensiile și salariile?
Respectându-și rolul de ministru al Finanțelor, Tanczos Barna și-a anunțat intenția de a asigura plata pensiilor și salariilor la un nivel satisfăcător în noiembrie 2024. Declară, fără emoție, că prioritatea sa este să elimine orice risc financiar care ar putea destabiliza țara. Sub acest paravan de prudență, ni se livrează măsuri tăioase: a fost deja adoptată o Ordonanță de Urgență care a „măcelărit” cheltuieli de peste 126 de miliarde de lei. Toate astea pentru ceea ce numesc „stabilitate macroeconomică”.
Stabilitatea macroeconomică versus nevoile reale ale cetățenilor
Tactica oficialilor, sub pretextul „sustenabilității economice”, a fost să evite îndatorarea excesivă. Măsurile austere implementate reflectă deciziile unei conduceri care, cel mai probabil, miroase de la distanță furia iminentă a străzii. De fiecare dată când economia ajunge pe marginea prăpastiei, cetățeanul obișnuit devine „planul de salvare” al statului. Realitatea este că, fără o stabilitate reală a veniturilor, stabilitatea macroeconomică rămâne, în esență, o himeră dedicată creditorilor străini.
„Fără riscuri” – deviza paradoxală a economiei românești
Barna a jonglat, diplomatic, cu promisiuni și anunțuri „bune” – citez, că „indexările de pensii sunt posibile imediat ce bugetul permite”. Desigur, asta induce un dubiu amar: când exact va permite bugetul? Și dacă nu permite? Omul pe care-l sfâșie inflația poate el trăi din astfel de proiecții? În paralel, Ministrul Finanțelor menționează că se abține de la creșterea TVA-ului sau modificări ale impozitului pe salarii. Un detaliu demn de menționat, dar care probabil va provoca alte compensări în buzunarele cetățenilor. Cine să mai creadă în astfel de balet economic?
Promisiuni fără substanță: o lecție veche, dar ignorată
În timp ce pensionarii și angajații din sectorul public așteaptă speranțele promise, România pare mai preocupată să-și păstreze imaginea pe piața internațională, în loc să-și hrănească proprii cetățeni. Criza încrederii crește, iar stabilitatea bugetară devine o scuză confortabilă pentru decizii impopulare. Populația asistă la un spectacol în care termenul „sustenabilitate” s-a transformat într-o justificare pretențioasă pentru stagnare.
Cine plătește prețul real al acestor decizii?
Guvernanții sunt prea ocupați să-și conserve imaginea în fața Comisiei Europene ca să mai simtă impactul direct al acestor decizii asupra oamenilor care supraviețuiesc cu pensii mizere și salarii plafonate. Pensionarii, blocurile umane care își numără bănuții de fiecare dată când merg la piață, nu vor uita promisiunile găunoase. Salariații se prăbușesc între stresul cheltuielilor și incertitudinea viitorului.
Împreună spre o economie fragilă, sub sloganul stabilității
Stabilitatea invocată de Tanczos Barna costă scump. Dar, ca de obicei, această notă de plată este transferată direct în mâinile celor prea săraci sau prea vulnerabili să o conteste. România pare blocată într-o perpetuă stare de „așteptare economică”, în timp ce realitatea devine insuportabilă pentru cei care depind de politicile publice.
